CLNR

LOGO CNLR_RO_WHITE

Propunere de politică publică: finanțarea publică a activităților nonprofit

Sustenabilitatea financiară reprezintă una dintre dimensiunile problematice pentru sectorul non-profit așa cum au indicat cercetările efectuate până în prezent. Finanțarea activității sectorului non-profit reprezintă în continuare o problemă în condițiile în care sprijinul instituțiilor statului pentru ONG-urile furnizoare de servicii a scăzut foarte mult, granturile pentru ONG-uri s-au redus, iar numărul companiilor care susțin sectorul non-profit prin donații este destul de mic (23% in 2015) în ciuda măsurilor de stimulare a finanțării ONG-urilor de către companii (scutiri de impozit). Ultimele cercetări în domeniu indică drept principale surse de finanțare a activității organizațiilor neguvernamentale: granturile/finanțările nerambursabile cu fonduri UE, finanțările de la instituțiile neguvernamentale străine (altele decât UE), direcționarea impozitului de 2% de către persoanele fizice, donațiile individuale, cotizațiile membrilor și sponsorizările din partea companiilor.

Propunerea de politică publică evaluează cadrul legal actual a trei dintre principalele mecanisme de finanțare a activităților non-profit de interes general prevăzute de legislația română: Legea 350/2005, Legea 34/1998 și OG 51/1998 și formulează 3 opțiuni de politici publice pentru îmbunătățirea legislație în vigoare, evaluând impactul fiecăreia dintre acesteia și alegând opțiunea cea mai potrivită pentru rezolvarea problemelor identificate.

Descarcă propunerea de politică publică

Documentul a fost realizat în cadrul proiectului “Îmbunătățirea cadrului juridic privind finanțarea publică a organizațiilor neguvernamentale” finanțat cu sprijinul Fondului Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.