CLNR

LOGO CNLR_RO_WHITE

Raportul de politică publică: Achiziții cu impact social și de mediu

În decembrie 2021, Comisia Europeană a propus un Plan de acțiune pentru dezvoltarea economiei sociale, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltarea durabilă asumate și a Pilonului european al drepturilor sociale. Documentul prevede trei direcții de acțiune: crearea condiţiilor propice pentru dezvoltarea economiei sociale, oportunităţi pentru înfiinţarea şi extinderea organizaţiilor din cadrul economiei sociale şi asigurarea recunoaşterii economiei sociale şi a potenţialului acesteia. Planul include și o serie de măsuri de sprijin pentru funcționarea întreprinderilor sociale, printre care achizițiile responsabile social și cu mediul, considerate un instrument strategic în acest sens.

Deși reglementate la nivel european și transpuse în legislația națională, aceste tipuri de achiziții sunt foarte puțin folosite, atât în instituțiile publice, cât și în companiile din România. De exemplu, în anul 2019, 92% din procedurile de atribuire au avut ca și criteriu prețul cel mai mic, în defavoarea calității, clasând țara noastră pe locul trei în Europa, în această privință.

De ce se întâmplă acest lucru? Raportul de politică publică: Achiziții cu impact social și de mediu, realizat de Asociația Centrul de Legislație pentru Nonprofit, a încercat să răspundă acestei întrebări și a identificat o parte din motivele care stau la baza nivelului scăzut de implementare la nivel național:

  • Cultura organizațională conservatoare a instituțiilor publice și a companiilor, favorabilă menținerii criteriului prețului celui mai mic și procedurii de achiziție directă;
  • Cunoașterea limitată a prevederilor legislative referitoare la achizițiile sociale și verzi;
  • Lipsa unor activități de informare și educare care duc la slaba cunoaștere a conceptelor de achiziție socială și de mediu, impact social și valoare socială adăugată;
  • Capacitatea redusă de măsurare a impactului social;
  • Insuficienta cunoaștere a pieței furnizorilor de servicii sociale, întreprinderi sociale;
  • Lipsa unor mecanisme rapide de identificare a entităților eligibile pentru contractele rezervate,
  • Prețuri mai ridicate ale produselor/serviciilor furnizate de întreprinderile sociale/unitățile protejate;
  • Capacitatea redusă a întreprinderilor sociale unităților protejate de a furniza produse/servicii în cantități mari și într-o perioadă de timp scurtă;
  • Percepții negative legate de calitatea produselor/serviciilor întreprinderilor sociale.

Totodată, Raportul își propune să aducă în atenția părților interesate și o serie de  soluții și recomandări, care trebuie adoptate în vederea stimulării achizițiilor cu clauze sociale și de mediu, pentru ca reforma economiei sociale să fie realizată cu succes:

  • Dezvoltarea cadrului de politică publică;
  • Profesionalizarea și creșterea de capacitate în gestionarea proceselor de achiziție publică;
  • Acces facil la informație structurată și comunicare;
  • Cooperare, comunicare și promovare.

Raportul a fost realizat în cadrul proiectului Achiziții cu impact social și de mediu și poate fi descărcat de AICI .